Blogger vs. Spălător de vase

Steve Jobs, Steve Jobs, Steve Jobs. Azi m-am trezit cu o obsesie. Simt o mâncărime pe care tot mai greu mi-o pot liniști, așa cât să nu mă scarpin dincolo de durere. Încerc să învăț, să pot să îmi dau seama cum aș putea face acest blog mai bun. Dar de câte ori caut după acest subiect ajung inevitabil la monetizare, sau mai precis la un scâncet disperat, aproape scrâșnit: vreau bani! Foarte bine, dar banii sunt în altă parte.

Dacă nu cumva te întorci pe net tocmai din epoca de piatră, atunci poate că ști cine este Steve Jobs. Eu mă agăț însă de numele lui pentru o minimă autoritate. Dacă aș spune eu ce spune el, poate că nu m-ai crede. Încă. Banii nu sunt decât un efect, motorul care îi pune în mișcare este pasiunea ta. Dar ce fac? Încă mai încerc să dau de la mine:

X: Vreau să fiu antreprenor…

SJ: Și care e ideea pe care te bazezi?

X: … (?) încă nu am una…

SJ: Cred că ar trebui să îți găsești o slujbă ca spălător de vase sau ceva asemănător, până când vei găsi un lucru care să te pasioneze cu adevărat.

Citatul ăsta este din acea carte supliment la Ziarul Financiar – Steve Jobs iLeadership pentru o nouă generație – o carte în care Jay Elliot, autorul, pare mai preocupat să își legitimeze propriul succes, decât să ne vândă produsul(!). Steve Jobs – o biografie. Vorbele înțelepte le găsești undeva pe la pagina 36!

Cum să fiu un blogger mai bun?

Admirația mea pentru un text de pe copyblogger a fost depășită de un comentariu găsit tot acolo… Comentariu răspuns la întrebarea de mai sus. Și vine tot așa, la pachet… în zece puncte:

  1. citește o carte
  2. și încă una
  3. încă una
  4. încă una
  5. încă una
  6. încă una
  7. încă una
  8. încă una
  9. și încă una
  10. și poate încă una.

Derrida parcă era cel care a spus că nu a citit foarte mult la viața lui. Doar vreo zece cărți. Dar erau cărți bune și le-a citit cu atenție. Și pentru a-ți deconstrui (a ruina) ideea succesului facil, mai este important și cum citești. Dar despre asta într-un text viitor. De ce? Pentru că mă grăbesc un pic, căci încă mă supără și mă doare. A apărut o nouă specie. Își spun dezvoltatori personali, de parcă omul nu ar fi altceva decât ciment și piatră rece. Ei cred că s-ar opri din lectură la aceeași pagină, dar câteva rânduri mai jos:

… aproximativ jumătate din ceea ce face diferența dintre antreprenorii de succes și cei care dau greș se datorează pur și simplu perseverenței.

Dar perseverent a fost și măgarul lui Buridan. Și cu ce s-a ales? Eu știu despre mine că am făcut o obsesie din succes, dar tu? Care e obsesia ta, care este pasiunea ta? Care sunt acele lucruri care te mișcă dincolo de orice? Căci trebuie să te miști repede. Mai ai un vraf de farfuri nespălate, iar text pe blog încă nu ai pus.

Antreprenoriatul nu este o profesie sau o vocație, ține mai mult de o pasiune, de o anumită atitudine prin care alegi să faci ceva. Iar până când nu găsești acea idee, acea pasiune, poți să muncești orice. Cu oricâtă perseverență. Dar măcar fii atent ca acel orice să fie cel care îți asigură un ban la sfârșit de lună. Pentru că, din păcate, banii sunt în altă parte. Atât am avut de spus. Și e bine că au mai spus-o și alții pentru mine.

Regula celor 5 taburi…

O lume minunată, în care vom trăi… Dar numai dacă nu îți cade în cap biblioteca, biroul, netul, sau vreo cărămidă atunci când ești pe stradă. Bun venit pe blogul meu. Am să te rog să faci un scurt exercițiu. Ridică ochii către tab-urile browserului tău. Chiar în clipa asta ai mai mult de 5 pagini deschise? Hmmm! Dacă da, atunci nici textul meu nu va fi altceva decât o stupidă pierdere de timp.

5, 4, 3, 2, 1, Go!

Am lipit din nou eticheta succes pe acest text. Dacă am învățat câte ceva despre acest subiect, atunci înclin să cred că am avut cel mai bun profesor. La începutul său, succesul se măsoară cu două unelte simple: atenția și concentrarea. Cu mai mult de cinci pagini deschise pot să fiu sigur că îți lipsesc amândouă. Iar 5 este maxim. [Maxim… am zis!] Am dat startul pentru raliul tău personal. Îți poți concentra atenția pe 4 pagini? Dar 3? Sau 2… 1??? Hai că am pornit!

Atenția

Atenție, se închid ușile! sau poate chiar mai dur: Atenție, pericol de moarte! Atenția nu este unul dintre cele mai prietenoase cuvinte. De cele mai multe ori ascunde și o temere, o frică, un pericol real. Dar este și un îndemn pentru o recalibrare personală. Încerc să îmi ghidez toate simțurile către un singur stimul. Și deja este prea multă psihologie aici. Mult mai simplu s-ar traduce prin intenție: ceea ce am de făcut acum! O rază laser care să îmi ghideze acțiunea. Știu, sunt și dintre cei mai încrâncenați, dintre cei care văd acțiunea ca un lung șir de obstacole, de bariere ce merită trecute sau depășite. Fie și așa, pentru moment. Dar dacă textul s-ar sfârși aici, atunci aș spune doar atât: atenția ține de mine; de cât sunt eu de prezent în viața mea.

Concentrarea

Texte motivaționale? Desigur. Le citesc de ceva vreme. Din păcate nu am ajuns încă la o concluzie. Sunt câțiva înțelepți care consideră viața un maraton. Apoi vin alții care îmi șoptesc că ar trebui să sprintez, să alerg. Îi cred pe toți, chiar eu te-am invitat la un raliu personal. Dar când ajung să mă gândesc mai bine, mai apropiați de sufletul meu sunt cei care îmi spun: …încet, pas cu pas! Atenția este primul pas. De acolo se începe. Iar așa, pas cu pas, apare și concentrarea. Mai întâi acea privire tăioasă, acea focalizare către ceea ce este cu adevărat important pentru mine, iar apoi o deschidere. Și ne putem întoarce la numărătoarea firească… 1, 2, 3, 4… Concentrarea mă ajută să adaug câte ceva atenției inițiale. M-am pornit la drum, iar concentrarea mă ghidează.

Atenție + Concentrare = … Muncă

Am obosit deja. Și eu muncesc, și tu muncești, iar în cele mai multe cazuri acest cuvânt nu te trimite către plajele însorite. Acolo unde să nu faci nimic. Dar nimic = nimic! Cele mai mari bucurii le obținem… prin muncă! Dar câți dintre noi nu sunt gata obosiți ca să mai poată simți această bucurie simplă. Nu îmi face nici un fel de plăcere, așa poți spune acolo, la primul pas, cel al atenției. Dar, dacă e să continui, pas cu pas pe calea concentrării, orice ai avea de făcut și tot găsești ceva care să îți placă. Din păcate trebuie să te miști repede. Bucuria muncii tale trebuie să apară undeva la pasul 2, 3 sau 4. Căci altfel ne întoarcem la regula celor 5 taburi… Evit oboseala prin concentrare, atunci când pot să îmi găsesc motorașul voinței undeva în primii pași pe care îi am de făcut. Altfel, pot să renunț…

Regula celor 5 taburi…

Nu știu care este pasiunea ta. Nu știu ce îți place sau ce te bucură. Dar știu un lucru simplu. Dacă acum – da, chiar acum când citești acest text – ai mai mult de 5 pagini deschise, atunci începi să te risipești. Ai trecut de pragul concentrării, către o bine meritată oboseală. Poți să îmi spui că e o simplă distracție, dar distracția nu este muncă, iar de cele mai multe ori nu este nici bucurie, nici plăcere. Și chiar așa, pe cine încerci să păcălești?

Acum poți să închizi acest tab. Ți-am răpit deja ceva timp, un timp poate prețios pentru tine. Dar dacă ți-a plăcut ceea ce ai citit, atunci poate nu ești într-atât de egoist încât să nu dai mai departe. Prin link, prin like, prin e-mail, sau prin orice altă formă de socializare online. Îți mulțumesc.

Atitudine de student bătrân

Atitudine de student bătrân. Am zis bine. Am răbdare. Și nici nu sunt chiar atât de la început pe cât ai putea crede. Din diverse motive am mai condus câteva bloguri către obștescul lor sfârșit. Dar această atitudine spune ceva mai mult. Mă simt pregătit să învăț. Îmi doresc să învăț. Cu singura motivație corectă: pentru că vreau să știu.

Blog-test

Așa și este. Mă voi bucura desigur dacă această nouă încercare își va croi o viață a ei. Dacă va trăi. Dar intenția primă este alta. Vin dintr-un loc în care, în numai câteva clipe, ești chemat să spui vorbe cu tâlc. Vorbe dintre acelea care să facă diferența dintre victorie și eșec. Vorbe care să te treacă de pragul durerilor și al suferințelor, către împlinire. Și așa pot reveni la acest blog-test. Aici îmi voi încerca cuvintele. Aici îmi voi testa poveștile. Aici voi învăța de la voi. Și o voi face tocmai pentru a mă întoarce apoi la muncă, acolo unde simt bucuria fiecărei clipe.

Nu vreau să mă risipesc

Entuziasm. Nimic nu este mai provocator decât un nou început. O pagină albă ce îți așteaptă gândurile. Astăzi blogul meu îți poate părea sărac. Oricum nu am poze, dar nici prea mult altceva. Widget-urile lipsesc, comentariile… le aștept. Am învățat însă să nu mă risipesc. În trecut aveam un blog cu text și poze. Și, zi de zi, încercând să îl fac mai bun, tot mai bun, mă îndepărtam de text, către poze. Da. Pozele erau dintr-acelea cu Wow, iar textul… și mie îmi este greu să îl recitesc acum. Sunt multe lucruri de făcut la un blog, și știu prea bine la ce muncă m-am înhămat. De aceea revin acum. Nu vreau să mă risipesc. Dacă am învățat ceva, am învățat o vorbă simplă, aproape de slogan… content is king!

Vreau să învăț, deci ascult

Ce este comunicarea? O întrebare simplă căreia i-am găsit undeva un răspuns glumeț: o sumă de monologuri întrerupte. Nu sunt aici pentru a da replica. Nu sunt aici pentru a-ți spune ce și cum să faci. Răbdarea și umilința le-am învățat dureros, dar sunt fericit acum când îți pot spune că le-am luat la preț redus. Sunt prezent. Sunt aici să ascult, să încerc să înțeleg, să învăț. Abia în momentul în care am priceput ce-nseamnă ascultare am început cu adevărat să învăț. Mai mult, și oamenii sunt mai frumoși.

Tăcere.

Muncesc, dar rămân atent la detalii

Nimic nu se face peste noapte. Și tot așa, nimic nu se face fără muncă. Corect. Sunt întru-totul de acord. Dar dacă știu ceva acum, știu sigur că nu mă voi încrâncena. Că voi fi tot timpul atent să nu trec de acel prag dincolo de care munca nu mai e plăcere. Poate că îți sună ciudat această alăturare. Dar eu cred în bucuria muncii. Chiar nu mai ții minte cum spuneam… e o nimica toată, o joacă de copii. Și, ca un student bătrân ce mi-am propus să fiu, voi încerca să mă întorc în lumina unui simplu joc. Voi munci cu toată dăruirea, dar întotdeauna atent. Atent la trăirile mele.

Aș mai avea ceva de spus despre un egoism bine temperat, dar poate într-un alt text.