Blogger vs. Spălător de vase

Steve Jobs, Steve Jobs, Steve Jobs. Azi m-am trezit cu o obsesie. Simt o mâncărime pe care tot mai greu mi-o pot liniști, așa cât să nu mă scarpin dincolo de durere. Încerc să învăț, să pot să îmi dau seama cum aș putea face acest blog mai bun. Dar de câte ori caut după acest subiect ajung inevitabil la monetizare, sau mai precis la un scâncet disperat, aproape scrâșnit: vreau bani! Foarte bine, dar banii sunt în altă parte.

Dacă nu cumva te întorci pe net tocmai din epoca de piatră, atunci poate că ști cine este Steve Jobs. Eu mă agăț însă de numele lui pentru o minimă autoritate. Dacă aș spune eu ce spune el, poate că nu m-ai crede. Încă. Banii nu sunt decât un efect, motorul care îi pune în mișcare este pasiunea ta. Dar ce fac? Încă mai încerc să dau de la mine:

X: Vreau să fiu antreprenor…

SJ: Și care e ideea pe care te bazezi?

X: … (?) încă nu am una…

SJ: Cred că ar trebui să îți găsești o slujbă ca spălător de vase sau ceva asemănător, până când vei găsi un lucru care să te pasioneze cu adevărat.

Citatul ăsta este din acea carte supliment la Ziarul Financiar – Steve Jobs iLeadership pentru o nouă generație – o carte în care Jay Elliot, autorul, pare mai preocupat să își legitimeze propriul succes, decât să ne vândă produsul(!). Steve Jobs – o biografie. Vorbele înțelepte le găsești undeva pe la pagina 36!

Cum să fiu un blogger mai bun?

Admirația mea pentru un text de pe copyblogger a fost depășită de un comentariu găsit tot acolo… Comentariu răspuns la întrebarea de mai sus. Și vine tot așa, la pachet… în zece puncte:

  1. citește o carte
  2. și încă una
  3. încă una
  4. încă una
  5. încă una
  6. încă una
  7. încă una
  8. încă una
  9. și încă una
  10. și poate încă una.

Derrida parcă era cel care a spus că nu a citit foarte mult la viața lui. Doar vreo zece cărți. Dar erau cărți bune și le-a citit cu atenție. Și pentru a-ți deconstrui (a ruina) ideea succesului facil, mai este important și cum citești. Dar despre asta într-un text viitor. De ce? Pentru că mă grăbesc un pic, căci încă mă supără și mă doare. A apărut o nouă specie. Își spun dezvoltatori personali, de parcă omul nu ar fi altceva decât ciment și piatră rece. Ei cred că s-ar opri din lectură la aceeași pagină, dar câteva rânduri mai jos:

… aproximativ jumătate din ceea ce face diferența dintre antreprenorii de succes și cei care dau greș se datorează pur și simplu perseverenței.

Dar perseverent a fost și măgarul lui Buridan. Și cu ce s-a ales? Eu știu despre mine că am făcut o obsesie din succes, dar tu? Care e obsesia ta, care este pasiunea ta? Care sunt acele lucruri care te mișcă dincolo de orice? Căci trebuie să te miști repede. Mai ai un vraf de farfuri nespălate, iar text pe blog încă nu ai pus.

Antreprenoriatul nu este o profesie sau o vocație, ține mai mult de o pasiune, de o anumită atitudine prin care alegi să faci ceva. Iar până când nu găsești acea idee, acea pasiune, poți să muncești orice. Cu oricâtă perseverență. Dar măcar fii atent ca acel orice să fie cel care îți asigură un ban la sfârșit de lună. Pentru că, din păcate, banii sunt în altă parte. Atât am avut de spus. Și e bine că au mai spus-o și alții pentru mine.

Anunțuri

Ținte și obiective…

Iar titlul ăsta lipsit de orice sex-appeal l-am dat tocmai pentru că nu știu cum să traduc acel englezesc Goals! Adică cum ar veni că ai băgat-o în poartă? Că ai reușit? Că… ce să mai. Ești liber să te bucuri. Dar până la gol, numai și numai concentrare. Încerci să fi atent la fiecare pas pe care îl faci. Dacă te mai și întrebi ce să faci, cum să faci, când să faci… atunci ajungi să gândești! Ce bine, iată un om rațional! Sunt multe lucrurile pe care le facem fără să gândim, și se mai și întâmplă să iasă bine. Chiar foarte bine! Ajungi să îți spui că dintotdeauna vroiai să faci așa, și a fost doar un impuls de moment. Gândești prea mult, îmi spune cineva. Și are dreptate.

Ținte și obiective…

Sunt un maestru al planurilor nereușite. Pot să programez fiecare minut de acum și până la sfărșitul lumii. Cel din 2012! Orice țintă e bine să aibă o moarte a sa. Dead-line-ul, știi și tu. Iar obiectivul trebuie să fie SMART, chestia aia când nu ești DUMB! Până când realitatea se împotrivește, așa precum un măgar încăpățânat. 5 din 7 scenarii nu ajung la rezultatul propus, iar cele două care totuși o fac… nici nu prea pricepi cum de ți-au ieșit! Uite ce e. Nu mi-am propus să fiu critic doar pentru că oamenii își fac planuri. Pentru că știu exact unde se vor caza peste o săptămână când vor ajunge în concediu. Departe de mine gândul ăsta. Dar dacă e să iau ceva din obiectivele astea superhiper-raționale, atunci le iau ușurel, ca opere de artă abstractă ale unor artiști încă neînțeleși. Un plan e bun, așa, ca o busolă. Ști unde să ajungi, dar nu te împiedici în fiecare detaliu. Pas cu pas să fie, dar asta nu înseamnă că mă opresc la fiecare răscruce. Merg, și corectez din mers. Merg și nu stau. Acțiune și rațiune. Cred că asta e ordinea firească. Măcar dacă vrei să încerci, măcar dacă vrei să reușești. Știi, tocmai atunci când ai ținte și obiective!
Și mai e și muncă, și opinteală, și efort…
dar…

The more I practice, the luckier I get!

Și a zis-o Gary Player, un jucător de golf, adică unu’ care știe ce înseamnă să put the ball in the hole. Iar eu voi scrie și mâine.

Legătură

– Nu îmi fac iluzii ca să nu am deziluzii.

Replica îi aparține lui Emerich Ienei, iar în momentul în care a spus-o se pregătea să plece cu echipa națională la Campionatul European din anul 2000. … și a fost și ultima noastră performanță în fotbal la nivel de echipă națională.
– Vreau să fiu din nou copil! mi-a spus cineva într-un blog mai vechi.

Răspunsul meu?

– Sunt doar dezamăgit de imaginea din copilărie asupra maturității mele.
Sunt câteva repere care mi-au fost confirmate de un text recent găsit pe Zen Habits, și pe care îl recomand.

…when reality doesn’t meet our fantasy, we wish the world were different.
Leo Babauta